luni, 24 ianuarie 2011

Gluma zilei


Din intelepciunea Kamikaze
Ce zice un detergent care nu știe pluralul de la „telecomandă“: Toate petele să apeleze la mine!


Si o vedere de la Vanghelie din America cu urmatorul text:

Iubiti- mei.


De sfintele sarbat Va salut
din Washington D.C. Mi-am luat geaca. Mai imi iau inca una. Este foarte frumos. Oameni vorbesc alta limba. Foarte multi seamana cu cine e si la noi. Cred ca pe noi ne-a cazat in sectorul 5 din Washington ca nu se vede de aicea nici Statuea Libertati nici Las Vegasul. Primaru nu stiu cine da e prost. Nu e nici'un bloc vopsit, nici nu e un economat. Ieri mam intalnit cu doia oameni care i am pus cu mine pe vedere. Unul il chiama Par Scurt de Lup, si unul 
Cap de Motan. Amandoi i-am chemat de Pasti. Stie sa calareasca toti, sta la cort si ei.


                   Sper sa nu-mi schimb accentul.
                                       Cu drag, Marean V. 






duminică, 23 ianuarie 2011

Klaus Kessler ( 1925-2005)

Klaus Kessler la 80 de ani , autorul cartii Versteckte Schreie (Strigate ascunse).

Videos de pe Youtube - Adrian Paunescu



 


Nu suntem in Congo


      "Parc-am fi în Congo!" Politicieni din opoziţie au reacţionat astfel la declaraţia prin care dl. Băsescu hotăra el că decizia ICCJ privind ilegalitatea recalculării pensiilor militarilor trebuie respectată de guvern, şi asta în cadrul solemnităţii aducerii cumpărăturilor în parcarea hipermarketului său preferat. Viziunea domnilor opozanţi mi se pare eronată: dacă în România am fi într-un fel de Congo, atunci membrii actualului guvern ar alerga acum pe dealurile împădurite ale subcarpaţilor urmăriţi de inşi cu macete, decişi să le taie 25% din partea superioară a corpului executiv şi s-o distribuie în nişte pari. Or, viaţa a demonstrat că asta nu se întâmplă. Guvernul Boc, întrucât nu e în stare şi nici nu vrea să lupte cu hoţii de top, căci mulţi sunt chiar ai lui, se năpusteşte asupra câte unui grup social pe care îl jefuieşte pur şi simplu ziua-n amiaza mare - asta se cheamă reformă. Până când intervine Justiţia şi declară infracţională acţiunea guvernului, militarii bătrâni, de pildă, cele mai proaspete victime, pot să ajungă în ambulanţă şi să crape de inimă rea. Remarcabil mi se pare sângele rece cu care actualul executiv calcă în picioare oameni şi legi. Asemenea dispreţ faţă de cetăţeni, văzuţi ca o turmă datoare să se lase jupuită de vie fără să crâcnească, nu-mi mai amintesc decât în anii `80.
În loc să decreteze rânjind într-o parcare că după noapte vine zi şi deci Justiţia trebuie respectată, preşedintele Băsescu ar fi trebuit să convoace o conferinţă de presă, cum a făcut-o de atâtea ori de un an încoace, în care să anunţe că va cere, dacă nu arestarea (în 2004 cerea fără să clipească arestarea pentru nimic a autorului softului electoral), atunci demisia guvernului infractor pentru a fi cercetat penal. Subsemnatul am înţeles cu această ocazie că greşeam într-o privinţă în legătură cu dl. Băsescu, crezând că pune preţ doar pe uniforme şi grade în raport cu civilii. În ultimele luni, d-sa a demonstrat că nu dă doi bani pe MAI sau Armată, adică tot atâţia câţi nu dă pe simplii pensionari, pe profesori sau medici. Singurele structuri militarizate pentru care nu a avut decât laude sunt Serviciile. N-o să mai uit de-acum că Securitatea scuipa în cap Miliţia şi Armata.
Nu ştiu dacă cetăţenii României o duc azi mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu ca nivel de trai. Ce mi se pare însă superior în regimul Băsescu este nivelul de umilire a oamenilor. M-a scos din sărite calificarea montajului de propagandă ceauşistă intitulat în falş "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" drept capodoperă de către critici tineri şi şulfe intelectuale bătrâne. De câte ori am auzit în ultimii ani că N. Ceauşescu are 60 şi nu ştiu cât la sută, m-a cuprins o durere surdă. Acum nu mă mai cuprinde, iar din sărite mă mai poate scoate doar rânjetul lui Băsescu.După mai rău de două decenii de privit caninii şi incisivii lui Iliescu şi Băsescu, parcă mi se face dor de mutra împietrită şi ameninţătoare a lui Ceauşescu. Măcar atunci era pe faţă.
( C. T. Popescu  )