Vaticanul, judecat în SUA pentru abuzurile sexuale comise de preoţi

Vaticanul susţine că nu poate fi considerat răspunzător în faţa legii pentru faptele de pedofilie comise de anumiţi preoţi. Avocatul Vaticanului spune că va dovedi acest fapt în faţa instanţei americane, deoarece preotul împotriva căruia a fost demarată o acţiune în justiţie în SUA nu era angajat al Vaticanului. Curtea Supremă a SUA a refuzat să ia în considerare un caz privind eventuala imunitate a Vaticanului, în faţa acuzaţiilor de abuzuri sexuale împotriva minorilor, comise de unii preoţi. Cea mai înaltă instanţă americană a permis astfel continuarea unui proces intentat în 2002.

Despre viata sociala romaneasca... din Germania

 
  Muncitor sezonier român, erou în Germania

Un sport potenţial periculos
Lumea vine să-i strângă mâna sau să-l îmbrăţişeze pentru curajul său: Petru Enache, în vârstă de 28 de ani, muncitor sezonier în Germania, a salvat de la moarte sigură doi caiacişti, prinşi de un şuvoi pe râul Kocher, în localitatea Abtsgmuend, din landul Baden-Wuerttemberg, în sudul Republicii Federale.



Apele învolburate ale acestui râu sunt pline de vârtejuri, în care odată intrat cu greu mai poţi ieşi. Cei doi bărbaţi făceau parte dintr-un grup de caiacişti, au eşuat în apropierea podului de la Abtsgmuend şi au fost traşi sub apă. Petru Enache, care vindea fructe şi legume în apropiere, a văzut ce se întâmplă şi a sărit imediat în apă pentru a-i ajuta pe cei doi germani.

"Este de la sine înţeles că trebuie să-i ajuţi pe oamenii aflaţi în pericol", spune salvatorul român, cel mai mare din cei opt copii ai unei familii dintr-un sat din nord-vestul României.

El povesteşte cum i-a salvat pe cei doi: pe primul caiacist l-a tras de mână afară din apă, pe al doilea de picioare. În cazul ultimului, nu credea că va mai scăpa cu viaţă - iniţial l-a scăpat, iar acesta a plutit pentru scurt timp aparent fără viaţă în vârtej.

Românul de 28 de ani vinde de un an sparanghel, căpşuni şi alte legume în Abtsgmuend. "Oamenii aici sunt foarte prietenoşi", spune Petru, lăudat pentru curajul său de clienţi şi localnici. I-a fost dat învelit în folie de plastic şi ziarul local în care sunt descrise faptele sale.

Cei doi bărbaţi pe care i-a salvat au fost internaţi în stare gravă, dar sunt acum în afara oricărui pericol. Fratele unuia dintre caiacişti şi tatăl celuilalt au trecut deja pe la Petru pentru a-i mulţumi şi a-l îmbrăţişa. Şi cei doi oameni care îi datorează viaţa vor să vină să-l vadă când vor ieşi din spital.

Petru Enache se va bucura să-i vadă, de data aceasta, "sănătoşi, nu pe jumate morţi".

Autor: SZ/os
Redactor: Alexandra Sora

Mizerie de Romania

   

    Cele două încălecări ale unui interlop 

La poarta Penitenciarului Jilava nechează şi se agită un armăsar negru, ridicând praful. Ceva mai încolo, lăsaţi de izbelişte, porumbei negri scot capul din cutie. E trecut de 9.00, a ieşit şi soarele de după nori, iar Nuţu Cămătaru e încă la „răcoare”. Sunt formalităţi care durează. Câte un „locotenent” îi caută mustaţa prin gemuleţul postului de pază şi le recomandă celorlalţi să ţină calul aproape. Vede imediat un tricou cu galben: el e! De după poartă apare într-adevăr Nuţu, urmărit de privirea severă a unui gardian. Fostul deţinut înaintează, stăpân pe el, prin „pădurea” de camere de filmat. N-are chef de răspunsuri. Caută doar din priviri calul cerut, armăsarul pe care a poftit să meargă acasă. 

În noiembrie 2007, un apropiat îl sunase în celulă să-i propună nu-ştiu-ce afacere. La sfârşit, când a venit vorba de eliberare, omul l-a întrebat: „Tot haiduc vii?”. La care Nuţu a zis: „Păi, da!”. 

Acum e iunie 2010 şi a venit vremea „haiduciei”. Cămătaru îşi suflecă pantalonii, ridică piciorul şi ajunge în şa, cu ceva ajutor de la omul său. În jur roieşte însă presa: animalul se sperie, se suceşte şi-şi lasă povara alături. Nuţu a aterizat în picioare, e bine-sănătos. Îşi ia şapca albă de pe jos şi-o scutură. Nu înjură, aşteaptă doar puţin şi iar e sus, stăpân peste hăţuri. În urma lui zboară şi porumbeii cei negri, despre care lumea zice că sunt semnul pedepsei, al răzbunării, aşa cum porumbeii albi înseamnă linişte şi pace. O reporteriţă transmite înfrigurată: „Bună ziua! După cum aţi putut să vedeţi, Nuţu Cămătaru a reuşit să urce pe cal. Nu ne apropiem prea mult, pentru că ar putea să ne lovească acest cal”. 

Acum Nuţu e pe drumul spre Bucureşti, alături de alţi doi călăreţi. Maşinile televiziunilor ţin aproape, aşa că Nuţu o ia pe lângă un depozit de combustibili şi ocoleşte pe un drum de pământ. Un microfon ajunge repede lângă el, ca Nuţu să spună lumii că nu e supărat pe procurori. Doar pe cei care nu-şi fac treaba şi au înţelegeri cu infractorii care „dă moartea albă la copii”. Fuge peste calea ferată, după ce un apropiat îşi aşază maşina de-a curmezişul. Peste câmpul plin de ciulini se mai vede acum doar praful ridicat de copite. Pentru a traversa drumul mare ca să o ia spre Ferentari, alt om de-al casei opreşte circulaţia pe ambele sensuri. 

Nuţu taie asfaltul în goană mare. Când porţile casei s-au deschis, stăpânul avea să intre însă într-un mod oarecum banal, făcând din mână de pe bancheta unei maşini. L-au oprit pe drum doar nişte poliţişti scrupuloşi şi l-au amendat cu 120 pe lei, pentru „un mizilic”. După spusele unuia dintre agenţi, Nuţu ar fi încălcat legea: a circulat pe drumul public călărind un animal, în speţă un cal.