joi, 10 iunie 2010
Mizerie de Romania
Cele două încălecări ale unui interlop
La poarta Penitenciarului Jilava nechează şi se agită un armăsar negru, ridicând praful. Ceva mai încolo, lăsaţi de izbelişte, porumbei negri scot capul din cutie. E trecut de 9.00, a ieşit şi soarele de după nori, iar Nuţu Cămătaru e încă la „răcoare”. Sunt formalităţi care durează. Câte un „locotenent” îi caută mustaţa prin gemuleţul postului de pază şi le recomandă celorlalţi să ţină calul aproape. Vede imediat un tricou cu galben: el e! De după poartă apare într-adevăr Nuţu, urmărit de privirea severă a unui gardian. Fostul deţinut înaintează, stăpân pe el, prin „pădurea” de camere de filmat. N-are chef de răspunsuri. Caută doar din priviri calul cerut, armăsarul pe care a poftit să meargă acasă.
În noiembrie 2007, un apropiat îl sunase în celulă să-i propună nu-ştiu-ce afacere. La sfârşit, când a venit vorba de eliberare, omul l-a întrebat: „Tot haiduc vii?”. La care Nuţu a zis: „Păi, da!”.
Acum e iunie 2010 şi a venit vremea „haiduciei”. Cămătaru îşi suflecă pantalonii, ridică piciorul şi ajunge în şa, cu ceva ajutor de la omul său. În jur roieşte însă presa: animalul se sperie, se suceşte şi-şi lasă povara alături. Nuţu a aterizat în picioare, e bine-sănătos. Îşi ia şapca albă de pe jos şi-o scutură. Nu înjură, aşteaptă doar puţin şi iar e sus, stăpân peste hăţuri. În urma lui zboară şi porumbeii cei negri, despre care lumea zice că sunt semnul pedepsei, al răzbunării, aşa cum porumbeii albi înseamnă linişte şi pace. O reporteriţă transmite înfrigurată: „Bună ziua! După cum aţi putut să vedeţi, Nuţu Cămătaru a reuşit să urce pe cal. Nu ne apropiem prea mult, pentru că ar putea să ne lovească acest cal”.
Acum Nuţu e pe drumul spre Bucureşti, alături de alţi doi călăreţi. Maşinile televiziunilor ţin aproape, aşa că Nuţu o ia pe lângă un depozit de combustibili şi ocoleşte pe un drum de pământ. Un microfon ajunge repede lângă el, ca Nuţu să spună lumii că nu e supărat pe procurori. Doar pe cei care nu-şi fac treaba şi au înţelegeri cu infractorii care „dă moartea albă la copii”. Fuge peste calea ferată, după ce un apropiat îşi aşază maşina de-a curmezişul. Peste câmpul plin de ciulini se mai vede acum doar praful ridicat de copite. Pentru a traversa drumul mare ca să o ia spre Ferentari, alt om de-al casei opreşte circulaţia pe ambele sensuri.
Nuţu taie asfaltul în goană mare. Când porţile casei s-au deschis, stăpânul avea să intre însă într-un mod oarecum banal, făcând din mână de pe bancheta unei maşini. L-au oprit pe drum doar nişte poliţişti scrupuloşi şi l-au amendat cu 120 pe lei, pentru „un mizilic”. După spusele unuia dintre agenţi, Nuţu ar fi încălcat legea: a circulat pe drumul public călărind un animal, în speţă un cal.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu