- Unuia care ii spunea lui Cristian Tudor Popescu sa-i fie rusine...
123 cosmin arad la 22.12.2010 22:30raspunde - @Razvan Rusine sa strigati dvs. celor pe care ii aparati dintre politicieni... Rusine sa strigati lui Adrian Nastase si toata clicii lui din Psd, rusine sa strigati lui Falca si clicii sale din Pdl, rusine sa strigati lui Tariceanuuu si Patriciu care au cautat sa prade tara, si chiar au reusit inclusiv Tariceanu vanzand insula Serpilor inca dinainte de a fi sigur ca o castigam,rusine sa strigati dvs. tuturor celor care conduc tara asta trecand cu vederea coruptia, si o accepta ca pe ceva firesc... Rusine sa va strigati si dvs privindu va in oglinda pentru ca nu aveti demnitatea necesara de a va numi roman. Rusine sa le fie tuturor celor care cred ca in Romania hotia, minciuna si coruptia sunt lucruri firesti, ba chiar binevenite! Rusine, de o mie de ori rusine celor care au puterea de a face bine tarii, insa nu au si dorinta, pentru ca mai intai de a ajuta tara, isi doresc sa-si ajute propriile buzunare sa se umple... Buzunarele lor si ale prietenilor lor si ale partenerilor lor din politica.
miercuri, 22 decembrie 2010
Unuia care striga: Rusine!!
- Unuia care ii spunea lui Cristian Tudor Popescu sa-i fie rusine...
123 cosmin arad la 22.12.2010 22:30raspunde
sâmbătă, 18 decembrie 2010
Marina Constantinescu: “Preţuiesc viaţa asta şi ştiu cât de scurtă este”
Pentru că e o femeie interesantă, un om de cultură şi pentru că a primit de curând Marele Premiu al Galei APTR 2010, am decis să stăm de vorbă cu Marina Constantinescu. Şi am atins câteva aspecte: teatrul, fiul său Luca, viaţa alături de actorul Mircea Rusu, emisiunea „Nocturne“ pe care o realizează şi o prezintă şi, nu în ultimul rând, visele unei femei a timpului nostru.
- Aţi primit de curând marele premiu al galei APTR 2010, pentru emisiunea "Nocturne". Ce înseamnă pentru dvs. acest premiu?
Exact ce este: un premiu mare, rotund ca o lună plină, o recunoaştere cu voce tare a pasiunii şi credinţei unor oameni, a unor creatori cu vocaţie. E ca şi cum am ajuns pe muntele vrăjit... Premiile, oricât am strâmba din nas şi am comenta cârcotaş, au valoarea, importanţa şi semnificaţia lor. Peste tot în lume. La noi e puţin mai greu. Tenacitatea unei echipe a impus şi această Gală APTR, aşa cum există pentru artele spectacolului Gala Uniter. E formidabil! Cred că aşa cum din partea celor care analizează, cântăresc, cercetează programe şi emisiuni fel de fel, în jur de două sute, trebuie criterii solide, onestitate şi o perspectivă justă a fenomenului, şi din partea celor care acceptă să intre în competiţie trebuie măsură. Ea te ajută să înţelegi cam cine eşti şi cam unde te afli. E vital aici, pe unde formele de paranoia se plimbă libere!... Am primit premiul cu smerenie. Şi cu enormă bucurie! Primindu-l aşa, privindu-i pe cei din echipa mea, am reînceput să înţeleg că zdroaba nu e chiar degeaba. Că propunerea "Nocturnelor" contează cu adevărat în peisaj.
- Cum vedeţi "Nocturnele" în viitor?
După aproape nouă ani de "Nocturne" îmi doresc să fim la fel de proaspeţi şi de inventivi. Să mergem cu bucurie pe drumul acestei aventuri extraordinare, umane şi profesionale. Să nu ostenim să căutăm oameni cu poveşti interesante. Avem idei, forţă şi bucurie să clădim "Nocturne" pentru valori.
- Cum vedeţi direcţia în care merg teatrul şi filmul românesc?
E o discuţie bogată şi cu tâlc. Despre film nu pot să vorbesc decât ca un mare, mare consumator. Nu sunt specialist. Pare că filmul românesc se redefineşte, din multe puncte de vedere, şi merge sus, ţinteşte sus, la locurile cu istorie, la locurile cele mai importante pentru cinematografia mondială. Se impune, iar asta nu doar pentru că a luat atâtea şi cele mai tari trofee. Când Mungiu a primit Palme d' Or la Cannes, eram la Sibiu, la Festivalul de Teatru. Am ieşit pe geam, urlând de fericire. Oamenii mă priveau suspect - reacţia nu părea precum cea obişnuită, după vreun meci de fotbal. Am coborât, am povestit, am stat până spre zori împreună imaginându-ne cum este să ajungi acolo, să iei această ameţitoare distincţie şi să te sărute, pe obraz, Jane Fonda...În teatru acum lucrurile sunt mai amestecate. Cred că filmul trăieşte astăzi, ce trăia teatrul la începutul anilor nouăzeci şi o vreme după. Spectacolele lui Liviu Ciulei, Siviu Purcărete, Andrei Şerban, Vlad Mugur, Alexandru Dabija, Alexandru Darie, Alexandru Tocilescu, Victor Frunză au marcat istoria teatrului românesc. I-aş mai adăuga pe Radu Afrim, Vlad Massaci.
- Aveţi un regizor străin preferat?
Fellini. Este cel mai fabulos povestitor, născocitor şi, în acelaşi timp, căutător de detalii şi expresivităţi. L-au interesat oamenii, pentru ei a spus poveştile. Îmi amintesc că, atunci când a luat Oscar-ul pentru întreaga activitate, a găsit o soluţie uluitoare ca să scape de emoţii... a privit către sală şi i-a strigat din rărunchi soţiei lui, Giulietta Masina: "şi ţi-am spus să nu plângi, Giulietta, ţi-am spus...".
- Spuneaţi undeva că nu aţi avut niciodată timp să vă plictisiţi. Cum aţi reuşit?
Reuşesc, pentru că sunt un om teribil de curios, mă interesează multe lucruri, ştiu să visez cu ochii deschişi sau pe hârtie, am cunoscut oameni fantastici, cât alţii în zece vieţi, am o energie specială, pe care o moştenesc de la Mama mea şi, de când mă ştiu, lupt serios cu Oblomov-ul din mine. Preţuiesc viaţa asta şi ştiu cât de scurtă este.
- Cum priveşte fiul dvs., Luca, arta? V-am văzut împreună de multe ori la spectacole de teatru...
Luca a crescut în teatru, cu teatru. E fascinat de ce este lumea spectacolului. De orice fel. Îl ajută şi pe el în ceea ce face, în studiul pianului, al muzicii. E elev la Liceul "Dinu Lipatti", termină acum ciclul gimnazial. A văzut-mâncat teatru pe pâine, a văzut cele mai importante spectacole din ultimii opt ani, a mers şi a ascultat cele mai mari orchestre, pe cei mai mari pianişti, violonişti, dirijori...
- Ce vă doriţi pentru el atunci când va fi un om mare?
Aş vrea să fie un om sănătos, cultivat, generos, cu mult umor, care să se respecte pe sine şi pe ceilalţi, să fie un bărbat fermecător, care să iubească şi să preţuiască femeia.
- Sunteţi căsătorită cu actorul Mircea Rusu din 1998. Cum rezistă o căsnicie în aceste vremuri?
Cu înţelepciune.
- în final, aş vrea să-mi spuneţi ce vă mai doriţi de la viaţă?
Să am bani ca să călătoresc mult. Ştiu că sună ca o utopie, dar cine ştie? Să fiu sănătoasă şi voioasă împreună cu familia mea, cu prietenii mei, să îmi petrec mult mai mult timp cu ei, să dansăm şi să povestim, să râdem cu gura până la urechi. Să am putere să îl cresc pe Luca aşa cum vreau, să nu-mi pierd umorul şi credinţa, să nu fiu strivită de urât şi deşertăciune.
Exact ce este: un premiu mare, rotund ca o lună plină, o recunoaştere cu voce tare a pasiunii şi credinţei unor oameni, a unor creatori cu vocaţie. E ca şi cum am ajuns pe muntele vrăjit... Premiile, oricât am strâmba din nas şi am comenta cârcotaş, au valoarea, importanţa şi semnificaţia lor. Peste tot în lume. La noi e puţin mai greu. Tenacitatea unei echipe a impus şi această Gală APTR, aşa cum există pentru artele spectacolului Gala Uniter. E formidabil! Cred că aşa cum din partea celor care analizează, cântăresc, cercetează programe şi emisiuni fel de fel, în jur de două sute, trebuie criterii solide, onestitate şi o perspectivă justă a fenomenului, şi din partea celor care acceptă să intre în competiţie trebuie măsură. Ea te ajută să înţelegi cam cine eşti şi cam unde te afli. E vital aici, pe unde formele de paranoia se plimbă libere!... Am primit premiul cu smerenie. Şi cu enormă bucurie! Primindu-l aşa, privindu-i pe cei din echipa mea, am reînceput să înţeleg că zdroaba nu e chiar degeaba. Că propunerea "Nocturnelor" contează cu adevărat în peisaj.
- Cum vedeţi "Nocturnele" în viitor?
După aproape nouă ani de "Nocturne" îmi doresc să fim la fel de proaspeţi şi de inventivi. Să mergem cu bucurie pe drumul acestei aventuri extraordinare, umane şi profesionale. Să nu ostenim să căutăm oameni cu poveşti interesante. Avem idei, forţă şi bucurie să clădim "Nocturne" pentru valori.
- Cum vedeţi direcţia în care merg teatrul şi filmul românesc?
E o discuţie bogată şi cu tâlc. Despre film nu pot să vorbesc decât ca un mare, mare consumator. Nu sunt specialist. Pare că filmul românesc se redefineşte, din multe puncte de vedere, şi merge sus, ţinteşte sus, la locurile cu istorie, la locurile cele mai importante pentru cinematografia mondială. Se impune, iar asta nu doar pentru că a luat atâtea şi cele mai tari trofee. Când Mungiu a primit Palme d' Or la Cannes, eram la Sibiu, la Festivalul de Teatru. Am ieşit pe geam, urlând de fericire. Oamenii mă priveau suspect - reacţia nu părea precum cea obişnuită, după vreun meci de fotbal. Am coborât, am povestit, am stat până spre zori împreună imaginându-ne cum este să ajungi acolo, să iei această ameţitoare distincţie şi să te sărute, pe obraz, Jane Fonda...În teatru acum lucrurile sunt mai amestecate. Cred că filmul trăieşte astăzi, ce trăia teatrul la începutul anilor nouăzeci şi o vreme după. Spectacolele lui Liviu Ciulei, Siviu Purcărete, Andrei Şerban, Vlad Mugur, Alexandru Dabija, Alexandru Darie, Alexandru Tocilescu, Victor Frunză au marcat istoria teatrului românesc. I-aş mai adăuga pe Radu Afrim, Vlad Massaci.
- Aveţi un regizor străin preferat?
Fellini. Este cel mai fabulos povestitor, născocitor şi, în acelaşi timp, căutător de detalii şi expresivităţi. L-au interesat oamenii, pentru ei a spus poveştile. Îmi amintesc că, atunci când a luat Oscar-ul pentru întreaga activitate, a găsit o soluţie uluitoare ca să scape de emoţii... a privit către sală şi i-a strigat din rărunchi soţiei lui, Giulietta Masina: "şi ţi-am spus să nu plângi, Giulietta, ţi-am spus...".
- Spuneaţi undeva că nu aţi avut niciodată timp să vă plictisiţi. Cum aţi reuşit?
Reuşesc, pentru că sunt un om teribil de curios, mă interesează multe lucruri, ştiu să visez cu ochii deschişi sau pe hârtie, am cunoscut oameni fantastici, cât alţii în zece vieţi, am o energie specială, pe care o moştenesc de la Mama mea şi, de când mă ştiu, lupt serios cu Oblomov-ul din mine. Preţuiesc viaţa asta şi ştiu cât de scurtă este.
- Cum priveşte fiul dvs., Luca, arta? V-am văzut împreună de multe ori la spectacole de teatru...
Luca a crescut în teatru, cu teatru. E fascinat de ce este lumea spectacolului. De orice fel. Îl ajută şi pe el în ceea ce face, în studiul pianului, al muzicii. E elev la Liceul "Dinu Lipatti", termină acum ciclul gimnazial. A văzut-mâncat teatru pe pâine, a văzut cele mai importante spectacole din ultimii opt ani, a mers şi a ascultat cele mai mari orchestre, pe cei mai mari pianişti, violonişti, dirijori...
- Ce vă doriţi pentru el atunci când va fi un om mare?
Aş vrea să fie un om sănătos, cultivat, generos, cu mult umor, care să se respecte pe sine şi pe ceilalţi, să fie un bărbat fermecător, care să iubească şi să preţuiască femeia.
- Sunteţi căsătorită cu actorul Mircea Rusu din 1998. Cum rezistă o căsnicie în aceste vremuri?
Cu înţelepciune.
- în final, aş vrea să-mi spuneţi ce vă mai doriţi de la viaţă?
Să am bani ca să călătoresc mult. Ştiu că sună ca o utopie, dar cine ştie? Să fiu sănătoasă şi voioasă împreună cu familia mea, cu prietenii mei, să îmi petrec mult mai mult timp cu ei, să dansăm şi să povestim, să râdem cu gura până la urechi. Să am putere să îl cresc pe Luca aşa cum vreau, să nu-mi pierd umorul şi credinţa, să nu fiu strivită de urât şi deşertăciune.
Interviu cu Marina Constantinescu de la NOCTURNE de pe tvr
Pentru Tango de decembrie am facut interviu cu Marina Constantinescu, realizatoarea "Nocturnelor" de la TVR 1. In revista mai gasiti un pictorial superb - poze facute de Paul Buciuta - cu Melania Medeleanu, care e si pe coperta, de altfel. Plus interviuri cu Augusta Lazarov, Damian Draghici si editorialele lui Alice Nastase, Simona Catrina, Aurora Liiceanu. E foarte frumoasa revista de sarbatori :-)
Nu stiu bine ce sa raspund, nu prea sunt, de cand ma stiu, în pas cu moda. Cred, însa, ca acea tendinta care defeminizeaza, care merge pe culori reci, violente, care alunga caldura femeii, zambetul.
Parfumul tau preferat este...
iarna, Opium de la Yves Saint Laurent. Vara, Issey Miyake.
Un barbat nu trebuie niciodata sa...
uite ce este aceea tandretea. Daca nu o are, uita-l tu.
Daca ai fi un personaj de film....
as fi Baroana Blixen, Msabu din “Out of Africa”.
Slabiciunea care te-a costat cel mai mult in viata a fost...
orgoliul.
Cea mai frumoasa companie pentru tine este...
aceea a familiei si a prietenilor.
Care este pictura ta preferata?
“Bunavestire” a lui Fra Angelico.
Cea mai spectaculoasa persoana pe care ai cunoscut-o...
Mama mea.
Trei carti preferate...
“Toba de tinichea” de Gunter Grass, “Muntele vrajit” de Thomas Mann, “Ma numesc Rosu” de Orhan Pamuk.
Cand ai plans ultima oara?
Tot plang fiindca îmi lipseste îngrozitor Mama mea. Dragostea ei infinita si neconditionata, hazul ei urias, simtul dreptatii, felul ei de a spune adevarul clar, raspicat, felul ei de a ma sustine, de a fi în orice cu mine. Pana în panzele albe!
Tabietul la care nu renunti niciodata...
sa ma dau cu crema pe fata.
Masina visurilor tale este...
aceea pe care o am, Mercedes A classe.
Cel mai prost obicei pe care il ai este...
sa ma las prada sentimentului de inutilitate.
Care e cea mai grozava extravaganta a ta?
N-am trait-o pana acum… Mai sper!...
Pe cine admiri cel mai mult dintre oamenii in viata?
Pe cei generosi si ludici. Pe cei care au puterea sa o ia, la o adica, de la capat pentru ca au înteles ca viata asta, aici pe pamînt, este doar una, într-un singur sens…si este minunata!
Pe cine dispretuiesti cel mai mult?
Nu mai dispretuiesc pe nimeni. De o buna bucata de timp. Probabil ca m-am maturizat. Ma doare, înca, minciuna, ipocrizia, nedreptatea, mitocania.
Eroul tau de fictiune preferat...
este o eroina, Seherezada.
Care este ideea ta de fericire pamanteasca?
Sa pot si sa stiu sa iubesc. E o iluzie ca avem parte toti de aceasta sansa. Sa traiesc înconjurata de tandrete, de cineva care sa ma încurajeze, mereu, sa ma descopar si sa am încredere în mine.
Care este ocupatia ta favorita?
Sa citesc.
Ce sau cine este dragostea vietii tale?
Fiul meu, Luca.
Cum ti-ar placea sa mori?
Fara sa ma chinui.
Care este cea mai groaznica tendinta in moda?
Nu stiu bine ce sa raspund, nu prea sunt, de cand ma stiu, în pas cu moda. Cred, însa, ca acea tendinta care defeminizeaza, care merge pe culori reci, violente, care alunga caldura femeii, zambetul.
Parfumul tau preferat este...
iarna, Opium de la Yves Saint Laurent. Vara, Issey Miyake.
Un barbat nu trebuie niciodata sa...
uite ce este aceea tandretea. Daca nu o are, uita-l tu.
Daca ai fi un personaj de film....
as fi Baroana Blixen, Msabu din “Out of Africa”.
Slabiciunea care te-a costat cel mai mult in viata a fost...
orgoliul.
Cea mai frumoasa companie pentru tine este...
aceea a familiei si a prietenilor.
Care este pictura ta preferata?
“Bunavestire” a lui Fra Angelico.
Cea mai spectaculoasa persoana pe care ai cunoscut-o...
Mama mea.
Trei carti preferate...
“Toba de tinichea” de Gunter Grass, “Muntele vrajit” de Thomas Mann, “Ma numesc Rosu” de Orhan Pamuk.
Cand ai plans ultima oara?
Tot plang fiindca îmi lipseste îngrozitor Mama mea. Dragostea ei infinita si neconditionata, hazul ei urias, simtul dreptatii, felul ei de a spune adevarul clar, raspicat, felul ei de a ma sustine, de a fi în orice cu mine. Pana în panzele albe!
Tabietul la care nu renunti niciodata...
sa ma dau cu crema pe fata.
Masina visurilor tale este...
aceea pe care o am, Mercedes A classe.
Cel mai prost obicei pe care il ai este...
sa ma las prada sentimentului de inutilitate.
Care e cea mai grozava extravaganta a ta?
N-am trait-o pana acum… Mai sper!...
Pe cine admiri cel mai mult dintre oamenii in viata?
Pe cei generosi si ludici. Pe cei care au puterea sa o ia, la o adica, de la capat pentru ca au înteles ca viata asta, aici pe pamînt, este doar una, într-un singur sens…si este minunata!
Pe cine dispretuiesti cel mai mult?
Nu mai dispretuiesc pe nimeni. De o buna bucata de timp. Probabil ca m-am maturizat. Ma doare, înca, minciuna, ipocrizia, nedreptatea, mitocania.
Eroul tau de fictiune preferat...
este o eroina, Seherezada.
Care este ideea ta de fericire pamanteasca?
Sa pot si sa stiu sa iubesc. E o iluzie ca avem parte toti de aceasta sansa. Sa traiesc înconjurata de tandrete, de cineva care sa ma încurajeze, mereu, sa ma descopar si sa am încredere în mine.
Putin paradoxal pentru o rebela ca mine. Sau, dimpotriva…
Care este ocupatia ta favorita?
Sa citesc.
Ce sau cine este dragostea vietii tale?
Fiul meu, Luca.
Cum ti-ar placea sa mori?
Fara sa ma chinui.
vineri, 10 decembrie 2010
Despre calitatea programelor tv din Romania
Programele TV au ajuns atât de proaste, încât prefer să mă uit două ore la milieul de sub bibeloul de pe televizor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)